CEDO si Romania: Obrazul fin al justitiei.

De ceva vreme ma tot bantuie gandul sa redactez o critica la adresa Romaniei si a nivelului de implementare a standardelor internationale si regionale referitoare la drepturile fundamentale ale omului. Iata ca am prins cateva momente libere si am reusit sa ma adun. Cu ce sa incep? Exista atatea deficiente structurale si carente in implementare incat e greu sa identifici cauzele si rationamentul care fundamenteaza politica indolenta si apatica de stat din Romania.

De-a lungul studiilor am tot dat cu nasul de cazuri provenite din Romania la CEDO, fie ele concentrate pe un proces echitabil, dreptul la reputatie sau conditii de detentie. In mare masura am observat ca Romania prefera sa aterizeze la CEDO si sa plateasca despagubiri,  in loc sa isi ajusteze cadrul legal la cerintele internationale. De exemplu, judecand conditiile de detentie, ma intreb de ce in loc sa reformeze penitenciarele si sa le aduca pe linia umanitatii si decentei, Romania prefera sa incalce aceste standarde si sa plateasca despagubiri de aproximativ 4000 de euro pe caz? Asta in conditiile in care in 2014, Romania contribuie la bugetul Consilului Europei ( a se diferentia de Consiliul European al Uniunii) cu 2,685,510 EURO. Judecand per ansambul, pare ca investim in participarea noastra in organizatii de renume mai degraba pentru marketing decat pentru realizarea obiectivelor. Nu numai ca bietii romani contribuie la bugetul de stat a carui proportie considerabila o cedam organizatiilor dar nici nu se bucura de standardele, libertatile sau garantiile care li se cuvin.  Obrazul justiei romane e fin si cheltuiala cu care se tine e mare.  Dincolo de aparente insa, romanii intorc si celalalt obraz la palma guvernului.

Daca penitenciarele si conditiile lor de cazare nu va sensibilizeaza, hai sa observam alte probleme. Romania se confrunta momentan cu aproximativ 500 de plangeri care asteapta o rezolvare la CEDO, ele conturand necesitatea urgenta a absorbrii si aplicarii deciziilor referitoare la un proces echitabil ale Curtii la nivel national. Pe scurt, rugati-va sa nu strabateti drumul tribunalelor din Romania, pentru ca rapoartele internationale sugereaza ca justitia este administrata intr-un mod deficient si viciat. In loc sa investeasca in pregatirea si formarea magistatilor si a procurorilor care aparent se distanteaza de cerintele internationale cand isi fac meseria, Romania continua sa plateasca despagubiri victimelor abuzurilor din justitie.  Ca sa nu va mai spun ca procedura de executare a deciziilor CEDO si plata despagubirilor este si ea problematica, Romania fiind printre tarile cele mai puturoase cand e vorba de efectuarea platilor.

O alta problema fundamentala o constituie cadrul legal : in momentul in care Romania se angajeaza sa protejeze anumite drepturi fundamentale si semneaza un tratat, exista o obligatie pozitiva de a amenaja un spatiu legal care sa permita observarea si realizarea acestor drepturi. Pe scurt, este vorba de legi care pot fi puse in miscare in momentul in care se produce incalcarea unui drept. Fara a parcurge drumul national si a epuiza aceste mecanisme nationale, este imposibil sa ai acces la CEDO care este o curte de ultima instanta. Interesant este ca spetele din Romania ajung de multe ori direct la Strasbourg deoarece mecanismele nationale sunt considerate insuficiente sau inefective.  Un exemplu de imperfectiune in legislatia nationala il constituie cazul Rotaru in care Curtea aminteste ca procedura de strangere a informatiilor de catre SRI „trebuie sa contina garantii stabilite de lege, aplicabile atunci cand activitatea structurilor abilitate sa supravegheze este controlata”.  Sistemul românesc de strangere ai de arhivare a informatiilor nu furnizeaza astfel de garantii iar legea 14/1992 care era supusa disectiei la CEDO in 2000 continua sa existe si astazi, sub aceeasi forma. Timp de 14 ani, Romania nu a fost in stare sa modifice respectiva lege pentru a preveni viitoare incalcari ale dreptului la viata privata. Mecanisme si garantii insuficiente afecteaza si restituirea sau compensarea pentru proprietati nationalizate si implementarea dreptului la imagine.

Inchei cu o epigrama din Eugen Albu care impreuna cu acest succint dar la obiect articol sper sa puna pe ganduri pe toata lumea si mai ales, pe cine trebuie.

“ În justitie se pare,
Proba cea mai buna-i spaga,
Ca ma-ntreb ce rost mai are
Tribunalul de la Haga? ”

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s